Roxana Perie este o sportivă poate necunoscută publicului mare, dar o prezență care dă greutate noului val din atletism. Are umeri lați, ochi reci și luminoși și o rezistență dincolo de firesc în fața durerii. S-a născut în Secuieni, o comună din județul Neamț, și parcurge zi de zi 15 km până la Roman, cel mai apropiat oraș în care-și poate exersa piruetele într-un cerc de aruncări. Când nu e însoțită de sora sa, Bianca, posesoarea unui autoturism, la poarta stadionului o așteaptă… doar un lung drum de reîntoarcere spre casă. Până în momentul trecerii peste adevărata piatră de încercare a vieții, orice nimic legat de viața sa sportivă i se părea un zid de netrecut. Acum percepe la valoarea reală și cel mai neînsemnat fir de iarbă sau petec de pământ pătruns în cușca de aruncări. Niciun detaliu nu-i mai poate frâna pirueta. Și poate ascensiunea. Într-o probă tehnică și spectaculoasă, marcată după revoluție de sportive precum Mihaela Melinte și Bianca Perie.
Patul suferinței – Spitalul CFR 2
A rămas cu cicatrice de 15 centimetri
Multiplă campioană națională de juniori, Roxana pășește pe un drum bătătorit de sora sa, Bianca, cvadruplă campioană mondială de juniori și finalistă la Mondialele și Europenele de seniori. Poartă în spate nu doar geanta de antrenament cu ciocanul de 4 kg accesorizat cu o sărmă lungă de 1 metru și 20 de centrimetri, ci și povara unei țări cu o infrastructură sportivă jalnică. Pentru că locurile dedicate aruncătorilor sunt cam cât numărul bazinelor din România, iar vremurile în care „uriașii” din atletism se călcau pe picioare la concursurile populate până la refuz au apus demult. Într-un mediu în care cei mai mulți atleți își întrețin dragostea pentru sport mai mult cu benzina pasiunii, o accidentare gravă suferită la o vârstă delicată le poate stinge unora tot avântul și entuziasmul.
57,14 m era precedentul record al aruncătoarei de ciocan Roxana Perie. Atleta din Neamț și-a îmbunătățit recordul cu 15 centimetri
Roxana Perie e un caz emblematic pentru grupul sportivilor a căror carieră nu s-a estompat din cauza unei accidentări groaznice. A rămas cu sechele psihice și cu o cicatrice de 15 centimetri, dar după 10 luni în care s-a înarmat cu hotărâre și optimism, a reintrat pe scena-cerc cu diametru de 2,15 m. Din primăvară concurează la toate competițiile, iar recent s-a calificat la Campionatul Mondial de Juniori din Statele Unite.
Fotografie realizată la câteva ore după ieșirea din sala de operații
„Când am călcat, am simțit cum mi se duce rotula”
Totul, la mai mult de un an de la întâmplarea care putea să-i curme progresia. Ce s-a întâmplat de fapt. Fără lacrimi și tremur de groază, Roxana a acceptat fără a se împotrivi intrarea pe ușa infernului. „Eram acasă, la sală, și făceam o sesiune de antrenament de forță. În timpul unui exercițiu de forță, mi-a pocnit genunchiul stâng. Anul trecut, în aprilie, s-a întâmplat totul. Din cauza sperieturii, am perceput sunetul cum percep câinii și pisicile sunetul artificiilor de anul nou. De câteva ori mai tare. La început nu am simțit durerea pentru că eram încălzită și încă aveam adrenalină, dar pe urmă n-am mai putut rezista de durere”, spune eleva lui Lucică Cucoș.
Mintea-i era deja străfulgerată de cele mai negre scenarii centrate pe cârje, pe fișă de internare în spital, pe povestea ei în sport spusă doar la perfectul compus și pe imaginile blurate din câmpul vizual al oricărui condamnat de pe patul de operație. „Când am călcat, am simțit cum mi se duce rotula într-o parte și-n alta. Am plecat la București și medicii mi-au zis că diagnosticul e ruptură de ligamente încrucișate anterior”, spune acum Roxana cu detașarea sportivului care a ieșit cu fruntea sus din labirintul întortocheat al culoarelor reci de spital.
Fotografie realizată după 10 zile de chin
A strâns din dinți, a înălțat rugăciuni cu o voce gâtuită și s-a supus examenelor firești. „La București, după ce am efecutuat o artroscopie (n.r. – se introduce o cameră video minusculă pentru vizualizarea articulației), medicii au identificat exact ce era în interiorul genunchiului. Operația a decurs foarte bine și țin să-i mulțumesc doctorului Efimov de la Spitalul CFR 2, un medic de nota 20. O oră și jumătate a durat intervenția chirurgicală și mi s-a făcut o rahie anestezie”, mai deschide atleta o fereastră spre trecutul din rezerva de spital. Trezită din prima mare încercare a vieții, Roxana își imagina cum o unealtă cu dinți ascuțiți i-a secționat genunchiul. Nu avea putere decât să privească în gol și să întrebe în stânga și-n drepta. Atletismul era trecut deja la index și, deși avea pleoapele grele de somn, Roxana nu mai reușea să adoarmă după intervenția chirurgicală.
„Pe Roxana o supăra genunchiul cu doi ani înainte de a suferi intervenția chirurgicală. Dar a trecut cu bine, nici nu mă mai așteptam să posede o asemena forță să se reapuce de atletism. Și nici nu mai credeam că va mai putea arunca atât de bine după revenirea în activitate”
Lucică CUCOȘ, antrenorul Roxanei PERIE
Haz de necaz la un ceai de mușețel
Cocktailul de calmante și somnul de 17 ore
„După operație, trei zile și trei nopți n-am închis un ochi și plângeam continuu. Calmantele nu și-au făcut efectul. N-am avut ce face și am luat până la urmă un cocktail de calmante. Am adormit pe la 6 seara și m-am trezit la 11 dimineața. Nici nu mai vreau să-mi amintesc, dar acum totul a trecut”, își trece mâna prin păr sora Biancăi Perie. Vorbește însuflețit, își însoțește povestea cu gesturi largi și îndreaptă timid arătătorul spre noul genunchi. În atletism se spune că genunchii sunt baza aruncătorilor, că de ei depind, în principal, performanțele oamenilor cu sulița, cu discul, cu ciocanul sau cu bila din fier. Genunchii sunt articulații portante ale organismului pentru că susțin greutatea organismului plus greutățile supraiacente. Cei mai mulți pacienți care au trecut prin astfel de operații nu mai reușesc să atingă rezultatele obținute în trecut, dar Perie s-a autodepășit.
„Sora mea, Bianca, m-a ajutat foarte mult și chiar m-a cărat în spate până la operație, deși aveam 73 de kilograme. Pe scări în sus și-n jos. După operație am slăbit, pentru că nici nu mâncam, nici nu prea aveam poftă de mâncare. Am mâncat mai mult supă și așa am ajuns să cântăresc doar 69 de kilograme”. Eleva antrenorului Lucică Cucoș își hrănea moralul cu citind cărți și navigând pe internet. Zâmbea trist când privea cu coada ochiului spre concursurile ce aveau să vină și dădea din cap cu un aer absent cănd omul din spatele carierei sale îi zicea pe grai moldovenesc: „Lasă, Roxana. Te faci tu bine”.
Roxana și dispozitivele care au ajutat-o la recuperare
Recuperarea a constat în izometrie, exerciții mai ușoare, ridicări ușoare, totul a durat 10 luni în total. În spital nu a stat decât o săptămâmână după operație.
Roxana Perie, într-una dintre zilele în care vorbea de atletism doar la trecut
„Acum lucrează cu genunchiere nemțești la fiecare antrenament, care-i strâng genunchiul. La antrenamente nu facem genuflexiuni, ci doar semiflexiuni, până în punctul mort”
Recuperarea a decurs greu, dar mezina familiei din Secuieni a încercat să nu se abată de la program. Nu a cărat nisip cu roaba la Piramide, dar ar fi preferat un efort fizic sporit, decât să respecte cu strictețe un plan de readaptare plin de cruzime. „Din punct de vedere psihic nu m-am simțit prea bine, pentru că îi vedeam pe toți cum se antrenează. Am luat-o ușor-ușor (n.r. – vezi tabelul de mai sus), iar apoi am zis pentru început să arunc pe partea dreaptă, pentru a nu solicita prea mult partea stângă a corpului”, își reamintește Roxana momentele întunecate din 2013. Neliniștită de gândul că niciodată n-ar mai putea să-și construiască amintiri de povestit la bătrânețe, junioara din Neamț a refuzat cu obstinație ideea de retragere prematură în sport.
Cu ochii umflați de somn mergea la recuperare zi de zi și odată ce rana de pe genunchi se cicatriza, Roxana simțea și cum rănile psihice se astupă. „Am avut oameni iubitori lângă mine, care m-au susținut. La început, mi-era puțin teamă când făceam exerciții cu greutățile, aveam o reținere, dar treptat am început să prind curaj. Am luat-o pas cu pas și în 2014 am început să merg la concursuri”. A trăit din nou emoția competiției în felul ei și din instinct, din joacă și din intuiție a lansat obiectul zburător din ce în ce mai bine.
Iar momentul de vârf s-a petrecut în urmă cu două săptămâni, la București, când Perie și-a stabilit un nou record personal, 57,29 m, rezultat sinonim cu baremul de calificare la Mondialul de juniori de la Eugene, SUA, programat luna viitoare. „După o accidentare de 10 luni, e o mare realizare și sunt extrem de fericită. Și când eram accidentată, tot visam la momentul în care mi-aș fi făcut baremul”, conchide fata care a simțit cum îi pocnește ceva în genunchiul stâng, a venit la București, s-a operat, a stat trei zile și trei nopți și a numărat țânțarii din tavan, a urmat un program draconic de recuperare, a rătăcit fără țintă în așteptarea concursurilor, i-a sărit inima de teama că s-ar putea reaccidenta și și-a crescut nivelul de energie după fiecare competiție.
„Celor care pățesc ce am pățit eu… le transmit să fie puternici”. E declarația de final a unei sportive care nu a așteptat niciun gest mesianic. A luptat cu toată puterea ei.
Secțiune prin complicata articulație a genunchiului în care se reliefează modul de strângere a articulației (capsula articulară, ligamentele încrucișate și meniscurile)
PĂ‚REREA SPECIALISTULUI
Cunoscut drept „Părintele aruncătorilor din România”, Dan Serafim, fostul tehnician al Liei Manoliu, a vorbit despre povestea Roxanei Perie. „A trecut prin momente grele și a dat dovadă de mare voință. A suferit o accidentare foarte urâtă la genunchi, care i-a pus frână în pregătire, dar a trecut cu bine de această pauză. Are voniță, dar și talent. Am văzut-o la ultimele două concursuri la care a fost la București și pot spune că a progresat. Are mai multă viteză la piruetă și sper să-și perfecționeze tehnica în continuare”
„Aruncarea ciocanului este una dintre cele mai spectaculoase probe în atletism. Dar în același timp, din punct de vedere tehnic, este o probă complexă, pentru că în cercul cu diametrul de 2,13 cm sportivele trebuie să execute o serie întreagă de piruete coordonate cu lansarea ciocanului în final. De aceea coordonarea dintre picioare și brațe devine esențială”
Dan SERAFIM, antrenor emerit
79, 42 m e recordul mondial deținut din 2011 de Bethy Heidler (Ger)
4 kg are ciocanul în competiția feminină
Confecționat din oțel (diametrul bilei 95 mm), ciocanul are o sârmă și un mâner (lungime până la 1,20 m)
76, 07 m e recodul național stabilit de Mihaela Melinte
În 2008, sora Roxanei, Bianca Perie, a primit premiul „Pariul ProSport”, dedicat juniorilor de mare perspectivă
Fotografie realizată la primul antrenament efectuat de Roxana
„Am suferit alături de Roxana. Și la spital, și acasă și pe terenul de antrenament. Mă bucur că s-a făcut bine și că s-a calificat la Mondialul de juniori. Am plâns și eu alături de ea, dar acum sunt fericită pentru că și-a reluat cariera”
Bianca PERIE (24 de ani, multiplă campioană națională, unica cvadruplă campioană mondială de jucniori din tot sportul românesc), aruncătoare de ciocan, sora Roxanei
Bianca Perie va participa în această vară la Europeanul de la Zurich
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER